Skip to main content

Creditul de prefinanțare

Plata furnizorilor și emiterea garanțiilor sub un contract comercial

Producătorii industriali, distribuitorii en-gros sau dezvoltatorii care încheie contracte de valoare mare pentru proiecte individuale pot beneficia, prin creditul de prefinanțare, de finanțarea costurilor aferente unui contract comercial, incluzând materie primă sau costuri de procesare până la livrarea și încasarea contravalorii bunurilor sau serviciilor.

Motive în plus ca să alegeți Raiffeisen Bank

Consultanță specializată

Beneficiați de consultanță specializată și soluții de finanțare personalizate din partea Managerului de produs.

Nevoi de business

Într-o economie în continuă evoluție, companiile sunt adesea expuse unor provocări financiare imprevizibile. Având în vedere această realitate, un credit de prefinanțare pentru corporații poate juca un rol crucial în atingerea obiectivelor dvs. strategice și în menținerea stabilității financiare.

Înțelegem că fiecare afacere are nevoile și particularitățile sale, iar decizia de a solicita un credit de prefinanțare pentru corporații este una strategică. Așadar, în funcție de specificul companiei dvs., suntem mai mult decât dispuși să personalizăm oferta noastră pentru a răspunde nevoilor dvs. specifice. Echipa noastră de specialiști în finanțe corporative poate colabora cu dvs. pentru a analiza situația dvs. financiară, a evalua fezabilitatea creditului de prefinanțare și a vă oferi soluții adaptate.

Avantaje

Finanțare autolichidantă Raiffeisen Bank finanțează compania pe care o reprezentați pornind de la contractul comercial, încasările de la debitor închizând facilitatea. Urmărind fiecare etapă din cadrul contractului, Raiffeisen Bank vă susține în identificarea riscurilor de performanță sau de încasare și acoperirea acestora cu instrumente financiare potrivite.
Finanțare fidelă contractului comercial Creditul de prefinanțare vă oferă siguranța că vă veți îndeplini obligațiile de livrare asumate prin contractele comerciale, având la dispoziție resursele financiare necesare. Astfel, aveți certitudinea că veți livra la termen și veți încasa conform înțelegerii comerciale.
Garanție de export de la Eximbank Dacă sunteți exportator, veți avea acces la o garanție pentru încurajarea exportului, emisă de EximBank S.A. în numele statului Român, acoperind până la 80% din valoarea finanțării. Diligențele necesare obținerii garanției EximBank S.A. sunt în sarcina Raiffeisen Bank.
Poziție superioară de negociere Având resurse financiare disponibile, puteți oferi credit comercial furnizorilor dumneavoastră și, în același timp, puteți accepta termene de plată mai lungi din partea cumpărătorilor. Raiffeisen Bank vă oferă consultanță pentru îmbunătățirea fluxului de numerar prin accesarea diferitelor produse bancare de garantare și scontare a creanțelor.
Servicii atașate finanțării Raiffeisen Bank oferă finanțare corelată cu volumul contractului comercial și în același timp emite garanțiile de bună execuție sau returnare avans, solicitate de beneficiar.

Totul despre creditul de prefinanțare:

Credit pentru prefinanțarea exporturilor, importurilor și contractelor comerciale la cheie

Moneda: Lei, Euro, USD;

Obiectul creditării: finanțarea procesului de producție și livrarea bunurilor de către companii care desfășoară activități de export sau derulează contracte comerciale de volum ridicat;

Perioada de creditare: 364 zile de la data acordării;

Utilizare: pe întreaga durată a facilitații, pe bază de documente care corelează finanțarea cu contractul comercial;

Rambursare: nu mai târziu de scadența finală, în concordanță cu un grafic de rambursare agreat;

Garanții: corelate cu natura finanțării și a prestărilor din contractul comercial. Poate fi implicat EximBank S.A. în calitate de garantor, pentru activități de export, în numele statului Român. Costurile garanției EximBank S.A. sunt corelate cu situația financiară a companiei.

Cum puteți obține finanțare?

Simplu și eficient

La Raiffeisen Bank, beneficiați de un Responsabil de relație dedicat companiei pe care o reprezentați, care vă pune la dispoziție o ofertă personalizată. De asemenea, aveți posibilitatea de a contacta specialiștii noștri la adresa: finantaristructurate@raiffeisen.ro.