Skip to main content

Co-finanțări din fonduri europene și scheme de ajutor de stat

Consolidați afacerea cu soluții integrate de finanțare din fondurile europene!

Produs pentru Europa este o soluție destinată antreprenorilor interesați să consolideze afacerea, să extindă și să-și diversifice capacitatea de producție prin accesarea fondurilor europene. Beneficiarii acestui produs pot proveni atât din sectorul public, cât și din cel privat.

Motive în plus ca să alegeți Raiffeisen Bank

Consultanță specializată

În funcție de nevoile companiei pe care o reprezentați, managerul dedicat de produs vă oferă soluțiile și acțiunile personalizate privind accesul la fondurile europene.

Soluții personalizate

Raiffeisen Bank susține beneficiarul de proiect prin soluții integrate și personalizate, de la stadiul de idee până la cel de finalizare a proiectului.

Nevoi de business

Recomandări pentru indentificarea surselor de finanțare din Fonduri Europene și Naționale:

Note privind fondurile europene 2014-2020 (programe, apeluri de proiecte lansate și stadiul îndeplinirii conditionalitatilor ex-ante asumate prin Acordul de Parteneriat) 
Catalogul surselor de finantare (complet sau pe secțiuni, respectiv: Societăți Comerciale, Autorități Publice Locale, Organizații Ne-Guvernamentale și Universități) 

Avantaje

Structură de finanțare personalizată Produs pentru Europa asigură o structură de finanțare și garantare personalizată în funcție de nevoile companiei. Structura de finanțare poate reuni produse bancare precum credite de investiții, credite punte, scrisori de garanție bancară și subvenții de dobândă. Garanțiile pot fi completate de către instituții naționale și supranaționale, partenere Raiffeisen Bank.
Sfaturi și soluții de specialitate Utilizarea eficientă a instrumentelor de finanțare a comerțului în cadrul proiectelor derulate cu fonduri europene va creste puterea de negociere a beneficiarului cu furnizorii proiectului, asigurând astfel respectarea condițiilor contractuale.

Totul despre co-finanțări din fonduri europene și scheme de ajutor de stat:

Soluții de finanțare a proiectelor care beneficiază de subvenții europene sau naționale

Moneda: Lei și/sau Euro;
Perioada de creditare: maximum 10 ani de la data acordării;
Perioada de grație: adaptată ciclului de producție și celui comercial;
Utilizare: în concordanță cu perioada de implementare a proiectului;
Rambursare: în baza graficului de încasare a subvenției europene sau naționale și pe baza curbei generatoare de venituri a proiectului.

Rata dobânzii penalizatoare = 15% p.a., valabilă pentru toate facilitățile de credit și toate valutele în care este denominată facilitatea, așa cum este aceasta revizuită periodic de bancă și comunicată prin afișare pe site-ul băncii.

Cum puteți obține finanțare?

Simplu și eficient

La Raiffeisen Bank, beneficiați de un Responsabil de relație dedicat, care vă pune la dispoziție o ofertă personalizată. De asemenea, aveți posibilitatea de a contacta specialiștii din cadrul Departamentului Fonduri Europene, la adresa fondurieuropene@raiffeisen.ro.