Skip to main content
Programul COSME

Programul de garantare europeană COSME

Atunci când compania ta este în dezvoltare, ai nevoie de ajutor pentru a face față competiției!

Într-o lume dominată de concurență, unde trebuie să-ți analizezi foarte bine fiecare pas, beneficiază de sprijinul FEI prin programul COSME pentru a-ți îndeplini obiectivele strategice și a-ți crește compania.

Aplică acum : Imm Cosme

Dureaza doar 1 minut sa completezi cererea online.

Informația marcată cu * este obligatorie


Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

Fondul European pentru Investiții

Finanțările sunt acordate datorită Garanției pusă la dispoziție de către COSME și de către Fondul European pentru Investiții Strategice ("FEIS"), stabilite în temeiul Planului de investiții pentru Europa. Scopul FEIS este de a susține finanțarea și implementarea investițiilor productive în cadrul Uniunii Europene și respectiv de a asigura creșterea gradului de acces la finanțare.

Criterii de eligibilitate

Companii cu cifră de afaceri până la 5 milioane Euro, care:
- sunt înregistrate și operează în România
- au sub 250 de angajați
- nu sunt în dificultate financiară (lichidare, faliment, insolvență etc)
- nu activează în domenii restricționate (producția și comercializarea de produse ilegale, arme și muniții, cazinouri, pariuri etc) sau interzise de legislația în vigoare la nivel național, european sau internațional
- nu înregistrează datorii restante la Raiffeisen sau altă instituție financiară.

Tot ce vrei să știi despre programul de garantare europeana COSME:

Credite cu cerințe reduse de garantare, pentru investiții sau capital circulant/cheltuieli curente.

Valoarea acordată:
- suma minimă: 25 mii Lei
- suma maximă: 675 mii Lei

Valuta: Lei

Durata maximă: 36 luni (capital circulant ) sau 120 luni (investiții)

Garanții:
- 50% din valoarea creditului reprezintă garanția COSME
- alte garanții conform normelor interne ale băncii, a căror valoare este sub nivelul solicitat de bancă în cazul unui credit standard

Nevoi de business

Accesează fonduri cu garanție minimă pentru afacerea ta!

Știm că planurile de dezvoltare ale firmei tale necesită atât fonduri pentru investiții pe termen lung cât și soluții pentru acoperirea nevoilor curente ale activității. Raiffeisen Bank, prin programele COSME, Inițiativă pentru IMM-uri și Programul National de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, te ajută să accesezi mult mai facil capitalul care îți este necesar. Creditele EIF (Fondul European de Investiții) de la Raiffeisen Bank pot fi accesate în condiții avantajoase față de alte produse de creditare: garanții minime și costuri reduse de finanțare.

Beneficii pentru afacerea ta

Acces la finanțare Poți accesa capitalul necesar mult mai facil, prin programele cu garantare europeană gândite pentru dezvoltarea companiei tale.
Garantare Garantare 50% a creditului prin programul COSME
Comision zero Comision de garantare zero pentru garanția obținută prin programul COSME de la Fondul European de Investiții.

Motive în plus ca să alegi Raiffeisen Bank

Experiență în programe de finanțare europeană (EIF)

Beneficiezi de experiența acumulată de noi în acordarea acestui tip de creditare.
Din 2011 am acordat peste 6.700 de finanțări prin programele EIF derulate de Raiffeisen Bank sub Inițiativele JEREMIE, reprezentând peste 70% din total acestor finanțări în România.

Oferta diversificată dedicată nevoilor tale

Înțelegem nevoile afacerii tale și îți oferim tipurile de credite cele mai potrivite pentru a-ți susține planurile de dezvoltare. Le poți accesa ușor prin rețeaua noastră de agenții și echipa de consultanți dedicați.