Skip to main content

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru un credit de nevoi personale

Dacă te gândești să aplici pentru un credit de nevoi personale, una dintre primele întrebări este foarte simplă: „La ce sumă mă încadrez?”

În practică, banca nu se uită doar la valoarea venitului lunar încasat. Contează și stabilitatea veniturilor, vechimea în muncă, vârsta, alte rate/produse de creditare pe care le ai deja și istoricul tău de plată.

În acest articol explicăm pe scurt care sunt condițiile generale pentru un credit de nevoi personale și ce analizează banca înainte să aprobe cererea.

Pentru o imagine de ansamblu, consultă ghidul despre creditul de nevoi personale.

Ce este un credit de nevoi personale

Creditul de nevoi personale este un împrumut acordat persoanelor fizice, fără garanție imobiliară, pe baza veniturilor și a capacității de rambursare. Poți folosi banii pentru cheltuieli personale, renovări, educație, sănătate sau alte planuri importante.

Procesul este simplu, iar aprobarea poate fi rapidă, în unele cazuri, dacă ești eligibil, poți să primești aprobarea pe loc și banii în 10 minute în cont.

Care sunt condițiile generale pentru un credit de nevoi personale

Deși fiecare bancă are propria politică de risc și propriile criterii interne, există câteva condiții generale care apar frecvent la creditele de nevoi personale:

  • să te încadrezi în intervalul de vârstă solicitat de bancă
  • să ai venituri stabile și care se pot verifica, având un venit lunar peste valoarea minimă specificată de bancă
  • să ai o vechime minimă la actualul angajator (de regulă min. 3 luni, în funcție de politica băncii)
  • să te încadrezi în gradul maxim de îndatorare
  • să ai un istoric de creditare bun, care permite acordarea unui nou împrumut

Scopul acestor verificări nu este doar să protejeze banca, ci și să se asigure că noul credit este potrivit pentru situația ta financiară.

Ce venit trebuie să ai pentru un credit de nevoi personale

Mulți clienți caută un răspuns exact de tipul „ce salariu trebuie să am pentru un credit de nevoi personale?”. Există un minim necesar pe care trebuie să îl ai, de regulă venitul minim pe economie (ex: 510 EUR echiv. în LEI la Raiffeisen). Însă suma pe care o poți împrumuta rezultă în urma analizei financiare, fiind influențată de mai mulți indicatori:

  • venitul tău net lunar
  • cât de stabil este acest venit
  • dacă mai ai alte credite sau rate (istoricul de plată și gradul de îndatorare)
  • perioada de rambursare aleasă

De exemplu, două persoane cu același salariu pot primi oferte diferite dacă una are deja un credit activ, iar cealaltă nu. La fel, o perioadă mai lungă de rambursare poate reduce rata lunară și poate face creditul mai ușor de susținut.

Pe scurt, nu contează doar cât câștigi, ci și cum arată ansamblul situației tale financiare.

Câte luni trebuie să fii angajat pentru a obține un credit

O altă întrebare foarte frecventă este legată de vechimea în muncă. În general, băncile cer o vechime minimă de 3 luni la actualul angajator și, uneori, o vechime minimă în muncă.

Această condiție există pentru că stabilitatea veniturilor este esențială în analiza unui credit. În practică, criteriile pot varia în funcție de bancă și de tipul de venit, dar ideea de bază rămâne aceeași: cu cât venitul tău este mai stabil și mai ușor de verificat, cu atât șansele de aprobare sunt mai bune.

Până la ce vârstă poți lua un credit de nevoi personale

Pentru un credit de nevoi personale există, de regulă, atât o vârstă minimă, cât și o vârstă maximă la finalul perioadei de creditare. La Raiffeisen Bank, intervalul de vârstă pentru un credit de nevoi personale este între 21 de ani și maximum 63 de ani pentru femei/65 de ani pentru bărbați la scadența finală a creditului.

Banca se uită la acest aspect pentru a se asigura că perioada de rambursare este realistă și că rata lunară poate fi susținută pe toată durata creditului. De aceea, nu contează doar vârsta pe care o ai atunci când aplici, ci și vârsta pe care o vei avea la ultima rată.

Dacă ești aproape de limita maximă acceptată, este posibil ca banca să îți ofere o perioadă de creditare mai scurtă.

Ce acte sunt necesare pentru un credit de nevoi personale

Documentele cerute pot diferi în funcție de tipul de venit și de politica băncii, dar în mod obișnuit ți se vor solicita:

  • actul de identitate
  • semnarea acordului de interogare a venitului în baza de date ANAF
  • în anumite cazuri, se pot solicita documente suplimentare, respectiv adeverință de venit sau alte documente care dovedesc venitul (de exemplu, cupon de pensie, documente pentru PFA etc.)

Dacă ai venituri din străinătate, ești PFA sau freelancer, este posibil să fie necesare documente suplimentare, în funcție de politica de creditare a fiecărei bănci. În aceste situații, cel mai simplu este să verifici din timp cu un consultant al băncii lista exactă de documente, ca să eviți întârzierile în analiză.

Ce înseamnă gradul de îndatorare și de ce contează

Gradul de îndatorare este raportul dintre totalul ratelor tale lunare și venitul net. Atunci când soliciți un credit de nevoi personale, banca verifică dacă, după adăugarea noii rate, te încadrezi în limitele permise.

Acest indicator este important pentru că arată cât de sustenabil este noul credit pentru bugetul tău. Chiar dacă ai un venit bun, dacă ai deja mai multe rate sau obligații lunare, suma pe care o poți împrumuta poate fi mai mică.

Cu alte cuvinte, eligibilitatea nu înseamnă doar „am venit”, ci și „îmi permit confortabil această rată în fiecare lună”.

Poți obține un credit dacă ai alte venituri decât salariul/pensie?

Da, în multe cazuri băncile iau în calcul și alte tipuri de venituri, nu doar salariul. Pot fi acceptate, în funcție de politică și documentație:

  • venituri din profesii liberale sau activități independente
  • dividende
  • chirii
  • alte venituri recurente și care se pot verifica

Totuși, fiecare tip de venit poate avea reguli diferite de eligibilitate și documente specifice. De aceea, dacă nu ai un venit din salariu/pensie, este bine să verifici din timp condițiile aplicabile în cazul tău.

Cum îți crești șansele de aprobare a creditului de nevoi personale

Dacă vrei să aplici pentru un credit de nevoi personale, câteva lucruri te pot ajuta să ai o analiză mai rapidă:

  • alege o sumă și o perioadă de rambursare realiste pentru bugetul tău
  • asigură-te că veniturile tale sunt ușor de demonstrat/verificat
  • asigură-te că plătești ratele la timp și nu ai restanțe la alte produse de creditare; un comportament responsabil de creditare este foarte important pentru obținerea unui nou împrumut.

Un credit de nevoi personale este mai ușor de gestionat atunci când rata lunară se potrivește cu venitul tău și lasă suficient spațiu pentru cheltuielile obișnuite și pentru situații neprevăzute. Înainte de a semna, asigură-te că înțelegi și ce este DAE și de ce contează.

Concluzie

Condițiile pentru un credit de nevoi personale nu se rezumă la un singur criteriu, cum ar fi salariul/pensie. Banca analizează întregul tablou: venituri, stabilitate, vechime, vârstă, grad de îndatorare și alte informații financiare pentru a putea analiza solicitarea de creditare.

Dacă înțelegi din timp aceste criterii, poți evalua mai realist ce șanse ai pentru obținerea unui credit. Iar dacă vrei să alegi un credit potrivit, este important să te uiți nu doar la avantajele creditului în sine, ci și la cât de confortabil vei putea susține rata lunară pe termen mediu sau lung.