#TotCeNeUnește: Povești din Comunitate Dă mai departe binele cu 3,5% din impozit.
Alege cauza care contează pentru tine.
Redirecționarea unei părți din impozitul tău poate contribui la susținerea unor proiecte cu impact în comunitate.
Mai jos îți povestim despre una dintre ele: Campus Lumya, un proiect construit pentru a răspunde nevoilor copiilor și tinerilor cu autism.
#TotCeNeUnește: Povești din Comunitate Împreună pentru comunități mai puternice
La Raiffeisen Bank credem că putem schimba lumea, pas cu pas, atunci când facem bine împreună.
Prin #TotCeNeUnește susținem inițiative care aduc impact concret în educație, sănătate, incluziune socială și protecția mediului, iar în 2025 Raiffeisen Bank a susținut ONG-urile din România cu peste 9 milioane de euro.
Impactul crește atunci când contribuim împreună. Când gesturi simple devin parte dintr-un efort comun, binele ajunge mai departe.
Redirecționează o parte din impozitul tău și transform-o în sprijin real pentru comunitățile care au nevoie de noi.
Campus Lumya este una dintre inițiativele în care ne implicăm pe termen lung și care răspunde unei nevoi reale din comunitate.
Proiectul este dedicat copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autist și va deveni un spațiu integrat în care aceștia vor avea acces la terapii, educație și servicii adaptate nevoilor lor.
În prezent, Campus Lumya se apropie de finalizarea primei faze de dezvoltare – un pas esențial în transformarea acestui proiect în realitate.
Odată finalizat, campusul va găzdui programe terapeutice, activități educaționale și inițiative menite să sprijine dezvoltarea abilităților de viață independentă. În același timp, va oferi suport și familiilor, contribuind la crearea unui ecosistem de sprijin pe termen lung.
Alături de alte proiecte pe care le susținem, Campus Lumya reflectă angajamentul de a contribui la o societate mai incluzivă, în care fiecare persoană are șansa să își atingă potențialul.
Galerie foto
Cum poți face bine
Poți alege să susții Campus Lumya sau orice altă cauză în care crezi, prin redirecționarea unei părți din impozitul tău – fără costuri suplimentare.
Este un gest simplu, dar cu impact real.
Dacă ești persoană fizică:
Poți redirecționa până la 3,5% din impozitul pe venit.
Dacă reprezinți o companie:
Poți redirecționa până la 20% din impozitul pe profit, în condițiile legii.
Prin această alegere, o parte din impozitul tău devine sprijin concret pentru proiecte care construiesc un viitor mai bun.
Fiecare gest de implicare poate contribui la un bine mai mare. Atunci când susținem inițiative relevante pentru comunitate, ajutăm la construirea unor schimbări reale, cu impact pe termen lung. Vezi mai jos ce alte ONG-uri mai poți susține.