Raiffeisen Bank România a asistat Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare la vânzarea ICS Danube Logistics SRL, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, către CNAPM SA Constanța
Tranzacția prin care ICS Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, trece în portofoliul Portului Constanța consolidează legăturile comerciale regionale și reconfirmă expertiza echipei de Investment Banking a Raiffeisen Bank România în proiecte M&A transfrontaliere complexe.
București, 07.05.2026 | Raiffeisen Bank România a acționat în calitate de consultant financiar exclusiv pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (“BERD”) în vânzarea ICS Danube Logistics SRL (“Danube Logistics”), operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești (“PILG”) din Republica Moldova, către CNAPM SA Constanța (“Portul Constanța”), autoritatea portuară românească cu capital majoritar de stat.
“Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a oferi asistență și pentru încrederea acordată de BERD în vânzarea principalului port al Republicii Moldova, printr-un proces M&A de vânzare eficient, global și competitiv, reușind totodată să obținem rezultatul dorit pentru clientul nostru. Aceasta este o tranzacție de referință, atât pentru BERD (prima dezinvestire integrală a unei companii din portofoliul instituției), cât și pentru Statul Român (prima investiție strategică importantă în afara granițelor României). Finalizarea cu succes a acestui mandat reconfirmă capacitatea și expertiza echipei noastre în executarea de tranzacții M&A transfrontaliere complexe, în industrii sofisticate.” a declarat George Mucibabici Jr., Head of Investment Banking, Raiffeisen Bank România.
Contractul de vânzare-cumpărare pentru 100% din acțiuni a fost semnat la finalul anului 2025, iar aprobarea acestuia a fost anunțată de Portul Constanța la 12 februarie 2026. Finalizarea tranzacției a avut loc la sfârșitul lunii aprilie 2026.Echipa de proiect care a finalizat cu succes tranzacția a fost formată din George Mucibabici Jr., Head of Investment Banking, Karina Ogica, Executive Director – M&A, și Dan Vlasiu, Analyst.
”Dorim să mulțumim întregii echipe Raiffeisen Bank România pentru munca, dedicarea și contribuția esențială pe parcursul Project Sunrise. Finalizarea cu succes a tranzacției marchează un moment important, BERD finalizând ieșirea din PILG prin vânzarea către Portul Constanța, aducând un acționariat puternic pe termen lung și consolidând legăturile comerciale dintre Moldova, România și regiunea extinsă.” a declarat Ilir Fani, Director, Corporate Recovery, BERD.
Tranzacția consolidează parteneriatul strategic dintre România și Republica Moldova, precum și rolul PILG ca principală poartă maritimă a Moldovei, gestionând peste 70% din comerțul maritim al țării și menținând o poziție regională puternică.
Portul Constanța aduce atât capital, cât și expertiză operațională, cu un plan strategic axat pe modernizarea infrastructurii PILG, extinderea capacității prin noi dane și dezvoltări de terenuri, diversificarea serviciilor și integrarea portului în rețeaua comercială a Mării Negre.
Pe termen lung, Portul Constanța se angajează la investiții destinate extinderii capacității, îmbunătățirii infrastructurii și consolidării poziției sale în bazinul Mării Negre și al Dunării – sporind competitivitatea PILG, reziliența logistică a Moldovei și conectivitatea comercială regională.
De peste 20 de ani, Departamentul de Investment Banking al Raiffeisen Bank România este una dintre echipele de consultanță de top din țară, cu un istoric solid de tranzacții M&A pentru clienți precum Greenvolt, Genoyer Group, EPGE-EnerCap, Samsung C&T, Insight Investment, Enery, Wirecard, printre alții.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.
De peste 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: stil de viață sustenabil și sănătos, transformarea sustenabilă a afacerilor, dezvoltarea competențelor pentru viitor, artă și cultură românești, diversitate și incluziune. www.raiffeisen.ro