
Premieră pe piața din România: Raiffeisen Bank încheie un parteneriat cu Munich Re pentru o tranzacție de securitizare sintetică în valoare de 1 miliard de euro – ROOF România 2025
Un parteneriat inovator care marchează cea mai mare securitizare sintetică din România, cu impact pozitiv asupra capacității de creditare și stabilității financiare.
București, 14.10.2025 | Raiffeisen Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi tranzacții de securitizare sintetică în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume. Tranzacția este structurată pe un portofoliu de credite de nevoi personale negarantate, în valoare de 1 miliard de euro, devenind cea mai mare securitizare sintetică de acest tip și prima tranzacție de pe piața românească având ca activ suport un portofoliu de expuneri retail.
Colaborarea cu Munich Re va permite Raiffeisen Bank să își intensifice activitatea de creditare în conformitate cu strategia sa de a susține dezvoltarea unei economii reziliente, competitive și inovatoare în România.
Tranzacția este structurată pe un portofoliu de credite personale negarantate în valoare totală de 5.05 miliarde lei (~ 1.0 miliard de euro). Portofoliul de credite securitizate va rămâne în bilanțul Raiffeisen Bank și este împărțit în trei tranșe de risc: senior, mezanin și junior. În cadrul tranzacției, riscul de credit al tranșei mezanin este transferat printr-o garanție financiară către Munich Re prin intermediul subsidiarei sale de asigurări specializate Great Lakes Insurance S.E.
Este estimat că tranzacția va avea un impact pozitiv inițial de aproximativ 110 puncte de baza asupra ratei fondurilor proprii de nivel 1 de bază, respectiv 220 puncte de bază asupra ratei MREL la nivel consolidat pentru Raiffeisen Bank România.
“Suntem încântați să anunțăm încheierea cu succes a încă unei tranzacții de securitizare inovatoare pentru piața românească. Pionieratul acestei noi clase de active pe piața tranzacțiilor de SRT (Transfer Semnificativ al Riscului) din România evidențiază sustenabilitatea modelului nostru de afaceri și cadrul solid al băncii de administrare a riscurilor. Noul parteneriat cu Munich Re reprezintă un pas important în strategia noastră de a susține dezvoltarea economiei românești și de a sprijini succesul clienților noștri la o scară mai mare.”, a declarat Alina Rus, CFO, Raiffeisen Bank.
“Suntem mândri de colaborarea cu echipa Raiffeisen România și de încheierea cu succes a unei noi tranzacții de referință pe piața românească de SRT. Pe parcursul procesului de structurare a tranzacției, am dobândit o înțelegere mai amplă a fundamentelor solide ale pieței românești și a practicilor robuste de gestionare a riscurilor de către bancă. Această tranzacție consolidează și mai mult relația noastră de lungă durată cu grupul Raiffeisen, cu care am colaborat în tranzacții SRT de succes în multiple jurisdicții.”, a declarat Michael Heckl, Director al filialei irlandeze a Great Lakes Insurance S.E.”
Securitizările sintetice reprezintă un instrument important pentru gestionarea în mod eficient a capitalului și susținerea intermedierii financiare. Dezvoltarea unei piețe eficiente de securitizare poate îmbunătăți accesul la finanțare pentru sectorul nefinanciar, prin reducerea costului și creșterea vitezei de rotație ale capitalului băncii. Acest parteneriat inovator cu Munich Re este un reper important în acest sens, punând bazele pentru continuarea dezvoltării pieței de SRT din România prin diversificarea și extinderea bazei de investitori.” a declarat Romulus Mircea, Director Executiv Trezorerie, Raiffeisen Bank.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.
De peste 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. www.raiffeisen.ro
Despre Munich Re
Munich Re este un furnizor de top la nivel global în reasigurare, asigurare primară și soluții de gestionare a riscurilor legate de asigurări. Cu sediul central în München, Germania, Grupul își desfășoară activitatea în peste 50 de țări și servește clienți din întreaga lume prin segmentele sale de reasigurare, asigurare primară și administrare de active. În anul fiscal 2024, Munich Re a raportat un profit net consolidat de 5,7 miliarde de euro. Munich Re are atribuite ratinguri de credit solide, ce includ A+ (Superior) de la A.M. Best și AA de la Fitch Ratings și Standard & Poor’s, toate având perspective stabile.