
COMPETITIV – programul care ajută antreprenorii să integreze sustenabilitatea în business-urile lor
Peste 65 de companii participă la COMPETITIV – program care ajută
antreprenorii să integreze sustenabilitatea în business-urile lor
București, 16.09. 2025 | Mai mult de 65 de companii din cele 170 înscrise iau startul în prima ediție COMPETITIV, program dedicat liderilor din companii cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, care vor să integreze sustenabilitatea în strategia lor de business.
Programul, inițiat Asociația Planeta Verde în parteneriat cu PIVOT-C și susținut de Raiffeisen Bank România, se desfășoară în perioada septembrie 2025 – februarie 2025 și include 4 etape:
- Sesiuni de învățare aplicată pe teme precum guvernanța, planificarea strategică, deciziile financiare în context de noi reglementări, transformarea lanțurilor valorice etc.
- Diagnoză individuală, în care fiecare companie va analiza, raportat la specificul său, patru dimensiuni organizaționale esențiale: strategie, structură, resurse, cultură.
- Realizarea unui plan de acțiune personalizat, adaptat obiectivelor fiecărei companii.
- Suport pentru implementarea planului de acțiune, alături de conectarea la o comunitate selectivă de lideri, consultanți și inițiative conexe.
„Numărul mare de înscrieri în program ne-a confirmat faptul că există un interes crescut în rândul companiilor din România să facă tranziția către economia viitorului și să transforme sustenabilitatea într-un avantaj competitiv real. Ne bucurăm să fim alături de ei și să-i sprijinim, astfel încât compania lor să devină mai competitivă, sustenabilă și rezilientă”, a declarat Roxana Barbato, Director ESG & Sustenabilitate, Raiffeisen Bank România.
Profilul companiilor participante
Cele peste 65 de companii participante în COMPETITIV sunt reprezentate de echipele de conducere cu rol decizional strategic, prin CEO, CFO, Directori de Strategie, Sustenabilitate, Operațiuni. În ceea ce privește profilul participanților ce formează cohorta inaugurală a programului, 45% dintre cifra lor de afaceri cumulată este reprezentată de companii din comerț și distribuție și 31% din utilități. 34% dintre participanți provin din sectorul de producție, iar 21% din servicii. Alte sectoare reprezentative sunt cele de agricultură și construcții.
Din punct de vedere al reprezentării demografice, Bucureștiul se află pe primul loc, urmat de județe precum Cluj, Argeș, Vaslui, Bacău, Bihor, Neamț, Timișoara, Alba, Brașov sau Tulcea.
„Programul COMPETITIV vine să creeze un spațiu în care liderii pot analiza, adresa direct acele întrebări dificile și construi direcții strategice reale. Vedem decidenți care își asumă complexitatea tranziției, însă care au nevoie de structură, metodă și dialog profesionist pentru a lua decizii solide. Asta livrăm. Concret și practic. Fără rețete, preconcepții și idealisme.”, a declarat Andreea Nicolae, Managing Partner PIVOT-C, inițiatorul programului.
Prima sesiune a avut loc pe 15 septembrie, la București și, în cadrul ei, s-a discutat despre blocajele reale ale companiilor în tranziția lor către noua economie, precum:
- lipsa de strategie integrată
- decizii luate în manieră reactivă, nu proactivă
- digitalizare făcută superficial, fără repoziționare internă
- presiune pe raportarea ESG, însă fără corelare cu strategia de business
- decalajul dintre imperativele externe (reglementări, clienți, finanțatori) și pregătirea internă a organizațiilor
„În COMPETITIV, aducem laolaltă lideri și companii într-un cadru clar de dezvoltare care îi susține să depășească provocările și să transpună în practică oportunitățile verzi, circulare și digitale, contribuind astfel la viziunea noastră: o lume în care responsabilitatea față de mediu devine parte din cultura fiecărei persoane, comunități și organizații.”, declară Mihaela Papazu, Director Executiv, Asociația Planeta Verde.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.
De peste 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. www.raiffeisen.ro
