Skip to main content

Rezultatele financiare pentru prima jumatate a anului 2023

Creștere accelerată către democratizarea planificării financiare, performanță financiară solidă confirmată și de ratingul Moody’s


  • Comunicate de presă

București, 1.08.2023 | Rezultatele financiare raportate de Raiffeisen Bank România pentru prima jumătate a anului 2023 indică o capitalizare și lichiditate solidă a băncii. În mai 2023, agenția de evaluare financiară Moody’s a reafirmat calificativele Raiffeisen Bank România senior negarantate pentru datorii și depozite la Baa1, cu perspectivă stabilă, cu două niveluri peste calificativul suveran al României. În plus, Moody’s a îmbunătățit calificativul pentru datoria senior nepreferențială cu o treaptă de la Baa3 la Baa2.

”Raiffeisen Bank România a încheiat prima jumătate a anului cu o poziție financiară solidă și o activitate comercială intensă, axată pe finanțarea economiei reale și pe asigurarea unor dobânzi competitive pentru produsele de economisire ale clienților, într-un mediu macro-economic dominat de o inflație ridicată. Evaluarea agenției Moody’s subliniază stabilitatea noastră financiară solidă și capacitatea de a continua să sprijinim finanțarea și dezvoltarea economiei românești.” - Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România. 

Activele bancare au depășit 66,17 mld Ron în primul semestru al anului, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă din anul trecut, iar performanța financiară în semestrul 1 din 2023 a fost foarte bună, cu un profit de 874 mil Ron. Veniturile băncii au crescut cu 21% față de anul anterior, din volume de business mai mari și pe fondul mediului de dobânzi ridicate. Comportamentul disciplinat de rambursare din partea clienților a fost de asemenea un factor important pentru performanța financiară: profilul de risc a rămas foarte bun și majoritatea clienților băncii au traversat cu bine o perioadă plină de provocări, cu ajutorul programelor guvernamentale în care Raiffeisen Bank a fost foarte activă și, de asemenea, în contextul unor dobânzi fixe pentru marea majoritate a creditelor pe care Raiffeisen Bank le-a acordat pentru persoanele fizice.
Cheltuielile operaționale ale băncii au crescut cu 16%, în principal, din costurile de personal, IT, logistică, inerente într-un mediu inflaționist. În 2023, Raiffeisen Bank a continuat să investească în atragerea și păstrarea angajaților talentați, în dezvoltarea capacităților digitale ale băncii pentru a oferi produse și soluții mai rapide, mai accesibile și simple. 

Capitalizare și lichiditate consolidată a băncii în primul semestru din 2023

Rata de adecvare a capitalului (peste 20%) și MREL (peste 30%) se situează mult peste nivelurile minime solicitate de BNR (16,87% și respectiv 27,48%). Expunerile neperformante s-au menținut la niveluri scăzute (sub 1,7%), iar poziția de lichiditate (indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, LCR) s-a situat la un nivel confortabil (169%) mult peste cerințele minime regulatorii (100%). 

Creștere accelerată către democratizarea planificării financiare

Investițiile și eforturile canalizate în direcția educației financiare se transpun într-o creștere de peste 250% de noi planuri de economisire și protecție, planuri de investiții și pensii facultative în primul semestru al anului 2023 comparativ cu prima jumătate a anului anterior.
”În 2023, am lansat un nou mod de a face banking. Vorbim 1:1 cu clienții noștri și construim, împreună cu ei, un plan financiar adaptat nevoilor lor personale, cu ajutorul tabletei interactive Smart Finance, o inovație dezvoltată de echipa Raiffeisen Bank din România. Abordarea Banking 1:1 și noul nostru mod de a face banking funcționează, iar democratizarea planificării financiare este pe drumul cel bun. Experții noștri au consiliat și au ajutat clienții să-și îndeplinească obiectivele personale. 
Putem spune cu mândrie că, de când am lansat Banking 1:1, peste 133.000 de visuri au prins viață. Vom continua sistematic, pas cu pas, să oferim clienților noștri cea mai bună expertiză financiară” – Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România. 

Creștere de 8% a economisirii

Economiile clienților au crescut cu 8% față de prima jumătate a anului 2022, în contextul unui apetit mai mare pentru depozitele la termen în toate segmentele de activitate. Pe parcursul anului curent, Raiffeisen Bank a  majorat treptat și semnificativ ratele dobânzilor oferite clienților pentru depozitele la termen și conturile de economii în lei și în valută, încurajându-i să economisească prin intermediul unei game largi de produse de economisire remunerate cu dobânzi competitive.

Finanțare verde și sustenabilă

Din cele 673 de milioane euro obligațiuni ESG emise pentru finanțarea proiectelor sustenabile, până la 31 decembrie 2022, Raiffeisen Bank a alocat 6.223 de credite verzi și sociale eligibile, în sumă totală de 500 de milioane de euro. În ceea ce privește impactul asupra mediului, proiectele finanțate generează economii anuale de aproximativ 17.635 t CO2. Prin împrumuturile sociale, Raiffeisen Bank a sprijinit 1.700 de IMM-uri care angajează 28.489 de persoane fizice în regiunile subdezvoltate din România și a contribuit la creșterea accesului la servicii esențiale.

Expertiză solidă în structurarea soluțiilor personalizate pentru proiecte complexe

Printre cele mai importante proiecte de finanțare structurată din prima jumătate a anului se numără: 
- În martie 2023, Raiffeisen Bank, în calitate de Sustainability Structuring Agent, a contribuit la semnarea finanțării sindicalizate, în valoare de 200 milioane de euro, acordată dezvoltatorului Nepi Rockcastle, cel mai mare investitor şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. 
- Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România au acordat un credit în valoare de 40,5 milioane de euro unei societăți din grupul Shikun & Binui Energy din Israel pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 70 MW, în nord-vestul țării.  

Finanțăm antreprenoriatul românesc 

Peste 85% dintre clienții din segmentul IMM folosesc în mod activ aplicația Smart Business, iar 15% dintre creditele noi, acordate pe segmentul Micro, au fost realizate exclusiv prin mediul digital. Peste 3.000 clienți folosesc produsul paper-free RaiPOS pe telefoanele mobile. 
Finanțările verzi și susținerea antreprenorilor aflați la început de drum prin programe de accelerare precum Empowering Women in Agrifood sau Romania ClimAccelerator, dedicat startupurilor green,  se numără, de asemenea, printre prioritățile Raiffeisen Bank.
Factory by Raiffeisen Bank este o altă inițiativă menită să sprijine antreprenorii care au planuri de afaceri solide pentru a-și demara afacerea, acoperind principalele etape de dezvoltare ale unei companii, de la generarea ideilor până la construirea unor afaceri sustenabile și scalabile. https://www.raiffeisenfactory.ro/

Noi soluții de finanțare pentru clienții persoane fizice 

Raiffeisen Bank continuă să investească în dezvoltarea soluțiilor digitale de finanțare, astfel, tot mai mulți clienți aleg să achiziționeze un credit de nevoi personale prin intermediul unei solicitări inițiate prin Smart Mobile.
Pe segmentul vânzărilor de credite imobiliare acordate persoanelor fizice, prima jumătate a anului 2023 s-a remarcat printr-o creștere a ponderii de credite Mortgage Green, în totalul creditelor pentru achiziția de locuințe, de la 45% în 2022 la 50% în 2023. În structura vânzărilor de credite imobiliare, ponderea celor cu dobândă fixă în primii 3 ani a ajuns la 92%. 

Intensificarea activității de creditare

Stocul de credite acordate clienților a crescut cu 10% în primul semestru al anului curent comparativ cu primul semestru al anului 2022, evoluție susținută de o activitate bună de creditare pentru toate segmentele de activitate. 
- Stocul de împrumuturi pentru clienții corporate a înregistrat un avans excelent de 19%, cu accent pe finanțarea proiectelor sustenabile (energie regenerabilă, eficiență energetică și finanțarea proiectelor sociale). 
- Stocul de împrumuturi pentru IMM-uri a crescut cu 14% an/an, cu un impuls provenit din participarea activă la programe guvernamentale precum IMM Invest. 
- Stocul de credite pentru persoane fizice a crescut cu 3%, ritmul de creștere fiind afectat într-o oarecare măsură de cererea moderată. Într-un mediu cu un grad ridicat de incertitudine, inflație ridicată și rate de piață în creștere, majoritatea creditelor acordate persoanelor fizice au fost cu dobândă fixă, protejând astfel clienții de eventualele șocuri în evoluția ratelor de piață.

Evoluții pozitive în bankingul digital 

Portofoliul de clienți care folosesc aplicațiile de mobile/internet banking lunar s-a consolidat până la aproximativ 1.292.000 clienți persoane fizice, activi digital. 
Mai mult de 450.000 de clienți accesează zilnic aplicația Smart Mobile, unde găsesc instrumente și informații utile, la îndemână, precum: vizualizarea soldului, a istoricului de tranzacții, efectuarea plăților, economisirea conform nevoilor și planurilor lor, accesul la extrasul de cont, actualizarea datelor, activarea notificărilor de tip push oricând au încasări în cont ori plătesc cu cardul. 
Echipa Raiffeisen Bank România continuă să lucreze la lansarea unor funcționalități utile, pornind de la feedback-ul clienților. În iunie 2023 a fost lansată în Smart Mobile funcționalitatea de rambursare anticipată a creditelor. Pentru moment, aceasta este disponibilă pentru anumite tipuri de credite, însă urmează să fie extinsă la nivelul întregului portofoliu.
În privința fluxului de înrolare la distanță, direct de pe telefon din aplicația de mobile banking, acesta a înregistrat o accelerare a numărului de clienți care l-au accesat. Astfel, comparativ cu semestrul al doilea din 2022, în primul semestru al acestui an Raiffeisen Bank a dublat numărul de clienți care s-au bucurat de această experiență rapidă și simplă de înrolare, direct de pe telefon.
Din aprilie 2023, Raiffeisen Bank asigură plăți instant și pentru IMM-uri, serviciu care anterior era disponibil doar clienților persoane fizice. Transferul de fonduri sub 50 de mii de lei este asigurat oricând (24/7/365), în timp real și pentru clienții IMM, în aplicațiile Raiffeisen Online IMM și Raiffeisen Smart Business.  

Smart Market – inovație digitală cu accent pe sustenabilitate  

Aplicația de loializare și recompensare Raiffeisen Smart Market și-a diversificat în aprilie 2023 serviciile prin adăugarea, în premieră pe piața românească, a calculatorului amprentei de carbon a fiecărui utilizator, în baza tranzacțiilor făcute cu cardul sau prin contul Raiffeisen Bank.  
De la lansarea, în iunie 2022, Smart Market a adunat în platformă peste 480.000 de utilizatori, recompensați cu cash-back, puncte și discount-uri de la cei peste 80 de comercianți parteneri. Prin acest nou canal digital de promovare a serviciilor și produselor Raiffeisen Bank, clienții persoane fizice au achiziționat în primul semestru al anului peste 9.000 de produse de creditare și economisire. 
Din iulie 2023, Smart Market a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare și include o nouă secțiune, intitulată ”Grijă pentru Mediu”, prin intermediul căreia sunt demarate noi campanii de sustenabilitate. https://bank.raiffeisen.ro/ro/smart-market/grija-pentru-mediu.html

Poziție consolidată pe piața cardurilor

Raiffeisen Bank continuă să fie printre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 572.000 de carduri. 
În contextul digitalizării și creșterii accelerate a comerțului online, numărul tranzacțiilor online efectuate de persoane fizice prin intermediul cardurilor de debit Raiffeisen Bank a crescut cu aproximativ 32% față de aceeași perioadă a anului 2022. 
Plățile cu portofele digitale au înregistrat o creștere cu 87% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, arătând dorința clienților de a face tranzacții într-un mod cât mai simplu și cât mai rapid.
Din martie 2023, clienții Raiffeisen Bank România au posibilitatea efectuării de plăți cu telefonul utilizând Google Pay pentru telefoane Android.  De asemenea, clienții Raiffeisen Bank România pot efectua plăți cu telefonul utilizând RaiPay, aplicația Raiffeisen Bank de tip wallet pentru telefoane Android și Huawei, dar și prin Apple Pay pe iOS și Garmin Pay pe ceasurile Garmin.

Despre Raiffeisen Bank România 

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.919 de angajați în 291 de unități,  1.124 ATM&MFM și 27.760 POS-uri.   www.raiffeisen.ro 

Notă: Toate cifrele financiare de mai sus sunt în concordanță cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) și Standardele Grupului RBI de raportare pentru management (MIS).