RBI devine semnatar al Initiativei ONU privind principiile pentru un sector bancar responsabil
Grupul Raiffeisen Bank International (RBI) devine semnatar al Initiativei ONU privind principiile pentru un sector bancar responsabil
RBI a devenit semnatar oficial al Principiilor ONU pentru un sector bancar responsabil – un cadru de dezvoltare a sustenabilitatii in industria bancara, realizat prin parteneriatul dintre numeroase banci din intreaga lume si Initiativa Financiara din cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment’s Finance Initiative, UNEP FI).
Principiile pentru un sector bancar responsabil stabilesc noi roluri si responsabilitati industriei bancare si aliniaza sectorul bancar la Obiectivele de Dezvoltare Durabila ale ONU si la tintele privind schimarile climatice ale Acordului de la Paris (2015). Totodata, aceste principii ofera bancilor posibilitatea de a incorpora sustenabilitatea in toate domeniile de activitate si sa identifice unde exista potentialul cu cel mai mare impact si contributie la o lume sustenabila. De asemenea, da posibilitatea bancilor sa valorifice noi oportunitati de afaceri in contextul dezvoltarii economice durabile.
Pentru RBI Group, sustenabilitatea a fost intotdeauna un principiu fundamental si o masura a succesului sau. Sustenabilitatea este inteleasa ca facand parte din activitatea responsabila a grupului, necesara pentru a atinge rezultate economice pozitive pe termen lung, tinand insa cont de toate aspectele cheie sociale si de mediu. Importanta acestui subiect se reflecta, de exemplu, in faptul ca RBI este cel mai mare furnizor de obligatiuni verzi in randul bancilor austriece. Ca grup bancar responsabil, valoarea adaugata pe termen lung este vazuta ca un obiectiv principal, corelat cu imbunatatirea permanenta a impactului afacerilor din punct de vedere al sustenabilitatii. Pentru a realiza acest lucru, a fost adoptata o abordare holistica.
Johann Strobl director executiv al RBI, a declarat: „Suntem foarte mandri ca am fost primul grup bancar austriac care s-a angajat sa respecte Principiile UNEP FI pentru un sector bancar responsabil. In calitate de membru pe termen lung al Initiativei Financiare din cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP FI), consideram ca semnarea acestor principii reprezinta o alta etapa importanta in ceea ce priveste dezvoltarea durabila a Grupului nostru. Prin urmare, vom intensifica si mai mult eforturile noastre de a ne consolida orientarea strategica ca banca responsabila. Scopul nostru este sa oferim produse si servicii financiare sustenabile pentru a ne sprijini clientii spre un viitor durabil, si ca o consecinta, sa avem o contributie pozitiva asupra societatii. Consideram ca activitatea bancara responsabila este un element important pentru cresterea afacerii noastre in viitor. Acest lucru este in conformitate cu viziunea noastra ca in 2025 sa devenim cel mai recomandat grup de servicii financiare pe pietele in care activam din Europa Centrala si de Est.”
Mai multe informatii despre Responsible Banking gasiti aici: www.unepfi.org/responsiblebanking