Skip to main content

Programul de educatie antreprenoriala Startup Studio by Factory

Antreprenorii, aflati la inceput de drum, se pot inscrie in perioada 2 – 20 mai 2022 in Startup Studio by Factory, editia a doua.


  • Comunicate de presă

Educatie antreprenoriala la Raiffeisen Bank - Startup Studio by Factory lanseaza inscrierile pentru cea de-a doua editie
Partenerul alaturi de care Raiffeisen Bank va implementa modulul educational este Impact Hub Bucharest; 
144 de antreprenori au participat la prima editie Startup Studio by Factory si au beneficiat de peste 300 de ore de mentorat cu peste 50 de mentori.  

Bucuresti, 2 mai 2022: Aflat la cea de-a doua editie, programul de educatie antreprenoriala Startup Studio by Factory revine anul acesta cu noutati, pentru a sustine antreprenorii la inceput de drum sa-si lanseze produse si servicii inovatoare in piata. Cele mai creative idei de business sunt dezbatute alaturi de mentori si specialisti in business pentru a pleca la drum cu sanse de reusita mai mari in atragerea de finantare, clienti si investitori. 

Beneficii si oportunitati in Startup Studio by Factory 

Startup Studio by Factory este raspunsul bancii la nevoia de know-how si mentorat a antreprenorilor romani, facilitandu-le accesul gratuit la o structura de curs integrata care cuprinde sedinte teoretice si practice de Design Thinking si Business Model Generation,  workshop-uri si sesiuni de mentorat cu experti in domeniu. La finalul programului, antreprenorii cu cele mai bune idei de afaceri pot obtine finantarea factory by RAIFFEISEN BANK, un credit de pana la 50.000 de euro, pentru a-si implementa planul de afaceri. 

Anul acesta, ne dorim sa le oferim participantilor din Startup Studio by Factory o experienta completa, care sa ii pregateasca pentru calatoria pe care o vor incepe in antreprenoriat. Toate cele trei module au fost special conturate astfel incat participantii sa deprinda cunostintele necesare pentru a-si construi un plan de afaceri solid si pentru a identifica in mod corect cele mai bune oportunitati de dezvoltare pentru business-ul lor. Ne bucuram sa avem alaturi echipa Impact Hub Bucharest si sa sprijinim impreuna antreprenorii cu potential si cu idei inovatoare”, a declarat Raluca Nicolescu, Director lMM Raiffeisen Bank. 

Structura programului este special conturata pentru antreprenorii la inceput de drum 

Durata de desfasurare a programului de educatie antreprenoriala este de trei saptamani, iar participantii vor putea sa acumuleze informatii, astfel: 

In modulul de Design Thinking, participantii vor descoperi alaturi de facilitatori si antreprenori cu experienta cum sa aplice metodologia Design Thinking pentru a-si dezvolta ideea si pentru a se asigura ca aceasta raspunde unei probleme reale pentru un segment bine definit de clienti; 
in modulul de Business Modelling, antreprenorii au access la un instrument de planificare strategica – Business Model Canvas, care ii ajuta sa-si structureze propunerea de afaceri in detaliu si sa adreseze principalele elemente necesare pentru lansarea ideii lor in piata; 

In plus, pregatirea va fi completata de sesiunea de exersare a unei prezentari, unde antreprenorii vor avea oportunitatea sa isi imbunatateasca modul in care  isi sustin ideiile de business. Astfel, in cadrul unor sesiuni practice de grup, participantii vor primi feedback de la expertii Raiffeisen Bank si Impact Hub Bucharest. Aceasta experienta le va spori sansele sa obtina finantarea factory de 50.000 euro. in plus, cei care acceseaza creditul factory si au nevoie de capital suplimentar pentru afacerea lor, vor avea oportunitatea sa isi prezinte ideea in fata unui grup de investitori. 

Cum se pot inscrie antreprenorii in program? 

Inscrierile sunt deschise pana pe 20 mai pe www.raiffeisenfactory.ro/startup-studio. In cadrul formularului de aplicare, antreprenorii vor putea alege la care din cele doua sesiuni ale modului vor participa: in mai – iunie sau in octombrie – noiembrie 2022. De asemenea, toti cei care au deja o idee de afaceri si vor sa aplice doar pentru finantare se pot inscrie in programul de creditare factory by RAIFFEISEN BANK pe tot parcursul anului. Mai multe detalii despre beneficiile programului sunt disponibile pe www.raiffeisenfactory.ro

Ca sa devina sustenabile si sa aiba toate resursele pentru scalare la momentul potrivit, afacerile la inceput de drum au nevoie de claritate si sprijin. Acesta este motivul pentru care am gandit o experienta educationala bazata pe interactiunea noastra cu mii de antreprenori romani din programele Impact Hub Bucharest - cu un focus pronuntat pentru practica, testare si rafinare a celor mai importante componente ale business-ului.” a transmis Vlad Craioveanu, Managing Partner Impact Hub Bucharest.   

Peste 50 de mentori au fost implicati in prima editie a laboratorului de inovatie

Prima editie a modului Startup Studio by Factory a adus la un loc 144 de participanti in cele doua sesiuni de inscriere si 300 de ore de mentorat cu peste 50 de mentori executivi de top si fondatori ai unor companii de succes.

Industriile cu cele mai multe idei de afaceri din prima editie Startup Studio by Factory au fost cea a serviciilor (23%), de IT&C (17%), de productie (13%) si de educatie (12%); urmate de industriile de sanatate (10%), de agricultura (8%) si de constructii (5%). 

Totodata, sustenabilitatea a fost un element de interes pentru participanti – 8% din ideile de business din componenta educationala au propus solutii prietenoase pentru mediul inconjurator, prin valorificarea surplusului de alimente sau deseuri agricole, sau prin incurajarea mobilitatii urbane. 

Despre Raiffeisen Bank  

In ultimii ani, Raiffeisen Bank a intensificat procesul de simplificare si transformare digitala, dezvoltand o serie de solutii digitale de creditare, plati online si cu dispozitive mobile care sa raspunda nevoii clientilor de a avea acces la servicii bancare oriunde, oricand. 

Raiffeisen Bank ofera servicii universale de banking pentru 2,25 milioane de clienti persoane fizice, 92.000 de IMM-uri si 5.700 de companii mari si medii. Peste 1 milion de clienti digitali folosesc aplicatiile Raiffeisen Smart Mobile si Raiffeisen Online. Banca are 4.600 de angajati si o retea de peste 300 de agentii in toata tara, aproximativ 1100 de ATM-uri si masini multifunctionale (MFM-uri) si 25.800 de POS-uri.  

Despre factory by Raiffeisen Bank 

Aflat la a cincea editie, factory by RAIFFEISEN BANK este un program care sustine inovatia in business prin acordarea unor credite avantajoase de pana la 50.000€ startup-urilor din Romania. Pana in acest moment, peste 275 dintre business-urile care au trecut prin portile fabricii au beneficiat de mentorat si finantare de peste 10 milioane €.