Skip to main content

Raiffeisen Bank consultant pentru vanzarea a trei ferme din Calarasi

Raiffeisen Bank a asistat Insight Investment in vanzarea Thames Farming Enterprises catre African Industries Group


  • Comunicate de presă

București, 26 ianuarie 2022 – Raiffeisen Bank S.A. (“Raiffeisen”) a anuntat ca a asistat in calitate de consultant financiar exclusiv al Insight Investment (“Insight”), una dintre cele mai mari firme de asset management din lume, in vanzarea Thames Farming Enterprises (“TFE”), operator de top in agricultura romaneasca, catre African Industries Group, o companie de tip holding diversificata. Detaliile tranzactiei nu au fost facute publice. “Raiffeisen Bank a actionat ca partener si consilier, jucand un rol cheie in inchiderea cu succes a acestei tranzactii” a comentat Jane Ivinson, Consilier General si Membra a Comitetului Executiv al Insight.  

Ramanand aproape de acest business in ultimii 10 ani, am fost incantat sa observ ca a evoluat in ceea ce este astazi: leader-ul de agribusiness din Europa de Sud-Est si din Romania. Suntem onorati ca am avut aceasta ocazie, din nou, de a sprijini vanzatorii si compania sa treaca la urmatoarea etapa de dezvoltare si de asemenea, sa contribuim la consolidarea sectorului agricol romanesc.” a mentionat Octavian Goga, Senior Director, Raiffeisen Investment Banking. 

TFE este alcatuita din trei ferme si o firma de management: Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro si Alisa Farm Management (“AFM”), toate situate in judetul Calarasi si administrand aproximativ 14.000 hectare de pamant si cu o productie de peste 50.000 tone de cereale pe an. 

African Industries Group este un holding global si diversificat, detinut in totalitate de catre fratii Raj si Alok Gupta, cu investitii in Europa, Orientul Mijlociu si Africa de Vest. In Romania, compania activeaza in agribusiness, distributie de echipamente si utilaje agricole, dezvoltare si investitii imobiliare. “Aceasta tranzactie reprezinta un pas important in angajamentul nostru de continua sa investim in Romania. Suntem permanent preocupati de imbunatatirea si modernizarea practicilor noastre de agricultura sustenabila, concentrandu-ne pe irigarea si conservarea solului. Avand know-how specializat despre cele mai recente imbunatatiri tehnologice, prin compania noastra Agroconcept, distribuitor a catorva branduri globale de echipamente agricole in Romania, ne ajuta in dezvoltarea celor mai moderne si eficiente metodologii de insamantare si recoltare a culturilor. Cautam activ oportunitati de investitii in afaceri agricole pentru a ne mari suprafata administrata in zona fermelor noastre, dar si in alte regiuni ale tarii. De asemenea, ne uitam la investitii in zone care pot aduce valoare adaugata in materie de produse agricole.” a declarat Raj Gupta, Presedinte al African Industries Group. 

Departamentul de Investment Banking al Raiffeisen Bank este de 15 ani in topul bancherilor de investitii din Romania, finalizand cu succes tranzactii de fuziuni si achizitii (M&A) pentru clienti precum Wirecard Romania, Brikston, Star Storage, Alisa Farm, Delaco etc. Echipa de proiect care a inchis cu succes tranzactia a fost alcatuita de catre Octavian Goga, Senior Director, Mihaela Cutica, Director si George Albu, Analist. 

De peste 20 de ani, Raiffeisen Bank ofera servicii universale de banking pentru 2,2 milioane de clienti persoane fizice, 91.000 de IMM-uri si peste 5.600 de companii mari si medii. Banca are aproximativ 4.600 de angajati, 300 de sucursale in toata tara, aproximativ 700 ATM-uri, 400 MFM-uri (masini multifunctionale) si o retea de 24.400 de terminale POS. 

Pentru informatii suplimentare: comunicare.externa@raiffeisen.ro