Skip to main content

Raiffeisen Bank deschide o agentie in ISHO Timisoara

Agentia bancara va fi deschisa in septembrie si va deservi toate segmentele de clienti: de la companii mari si medii pana la persoane fizice.


  • Comunicate de presă

Timisoara, 16 iulie 2018 - Mulberry Development si Raiffeisen Bank anunta deschiderea unei agentii bancare cu servicii bancare complete si de calitate, intr-un spatiu generos, la parterul cladirii ISHO Offices. Agentia bancara va fi deschisa in septembrie si va deservi toate segmentele de clienti: de la companii mari si medii pana la persoane fizice.

Deschiderea acestei agentii bancare este un prim pas spre dezvoltarea unui centru de servicii financiar-bancare in cartierul ISHO din Timisoara. Raiffeisen Bank este prima institutie bancara importanta care isi confirma prezenta in ISHO Offices. Mulberry Development este intr-o faza avansata de negocieri si cu alte companii reprezentative pentru mediul bancar, financiar sau  asigurari, care sunt atrase de conceptul propus de cartierul ISHO. 

„Raiffeisen Bank este interesata sa fie acolo unde sunt si clientii sai, cat mai la indemana lor si de aceea ne uitam la cele mai bune locatii dintr-un oras. Astfel, am decis sa deschidem o agentie cu servicii de excelenta, in cel mai nou business hub din Timisoara, cartierul ISHO, dezvoltat de un antreprenor local recunoscut pentru calitatea proiectelor sale si un partener al bancii noastre”, a spus Emil Esanu, director executiv, Regiunea 1 Retail si Corporate la Raiffeisen Bank.

„Dorim ca ISHO sa gazduiasca cele mai importante companii din oras, din zona de vest a tarii si ne propunem sa selectam in continuare servicii si facilitati complementare de calitate ridicata. Obiectivul nostru este sa realizam in ISHO cel mai important pol de business din regiune, care, alaturi de zona de locuire, vor transforma intreaga zona in noul centru vibrant al orasului” a spus Ovidiu Sandor, dezvoltatorul cartierului ISHO.
La finalul celor trei etape de dezvoltare, ISHO va deveni un cartier complet care, alaturi de cele peste 1.000 de apartamente si 50.000 mp de birouri de noua generatie, va beneficia de o gama larga de servicii - un centru de conferinte ultra-modern, un hotel international, un spatiu de co-work pentru start-up-urile din oras, un spatiu pentru evenimente, respectiv un centru de spa si gym.

Despre Mulberry Development
Mulberry Development este o companie premiata, specializata in dezvoltarea proiectelor imobiliare, fondata de antreprenorul Ovidiu Sandor. Compania desfasoara in prezent un amplu proiect de dezvoltare imobiliara, cartierul ISHO. Mulberry Development este cunoscuta pentru realizarea a doua proiecte de referinta in cele mai importante orase secundare din Romania: City Business Centre in Timisoara, precum si The Office, Cluj-Napoca. Proiectele au atras firme importante, dintre care mentionam Bosch, Bombardier, SAP, IBM, Deloitte, Mol Romania, Raiffeisen Bank, UniCredit, Betfair sau National Instruments.

Despre Raiffeisen Bank Romania
Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate in piata bancara din Romania, sustine peste 100.000 de companii sa-si dezvolte afacerile si este banca pe care au ales-o peste 2 milioane de clienti persoane fizice. Raiffeisen Bank Romania contribuie la dezvoltarea comunitatii startup-urilor locale, iar anul acesta a lansat doua noi programe dedicate: Elevator Lab Challenge si Factory by Raiffeisen Bank.
Reteaua bancii numara aproximativ 445 de agentii, 1 000 de ATM-uri, 191 de MFM (automate multifunctionale) si aproximativ 19.000 de EPOS-uri. Peste 500.000 clienti ai bancii sunt activi pe canale electronice (online si mobile banking).

Contact media
Mulberry Development: Daniel Crainic, 0748 882 811
Raiffeisen Bank: comunicare.externa@raiffeisen.ro;