Skip to main content

Raiffeisen Bank a emis astăzi o nouă tranșă de obligațiuni sustenabile

Raiffeisen Bank emite o nouă tranșă de obligațiuni sustenabile, în cadrul seriei nr.6 emise în luna decembrie 2022


  • Comunicate de presă

București, 31 Martie 2023 - Raiffeisen Bank S.A. a emis în data de 31 martie 2023 obligațiunile eligibile nepreferențiale de tip senior, scadente în data de 7 decembrie 2027, sub tranşa a doua a seriei nr. 6, emisă în data de 7 decembrie 2022, cu o valoare totală de 119.175.000 RON, în cadrul redeschiderii ultimei serii de obligațiuni sustenabile. Emisiunea de obligațiuni a fost adresată investitorilor instituționali și a fost subscrisă la un randament de 8,295% pe an, respectiv 1,2 puncte procentuale, peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință cu aceeași maturitate. Astfel, emisiunea de obligațiuni a seriei nr. 6 ajunge la un noțional total de 488,25 milioane de RON, iar volumul cumulat al notelor eligibile MREL emise până în prezent a depășit pragul de 3,4 miliarde de RON.  Obligațiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după aprobarea Băncii Naționale a României și vor fi listate atât la Bursa din Luxembourg (LuxSE), cât și la cea de la București (BVB).  

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțare proiectelor sustenabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligatiuni Sustenabile al băncii (link aici). Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale - finanțarea intreprinderilor mici si mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile, acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură. Diferența va fi alocată în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde - clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4930 de angajați în 291 de unități, 1130 ATM&MFM și 27.000 POS-uri.