|
Contact
Raiffeisen Bank Tel: +40 21 306 3002 Fax: +40 21 230 0700 E-mail: centrala@rzb.ro Pentru sugestii si sesizari puteti completa acest formular |
Raiffeisen Bank lanseaza o noua brosura in cadrul programului de informare ABCdar bancar
Raiffeisen Bank lanseaza a doua brosura a programului de informare publica “ABCdar bancar” - "Asigurarea de viata, pe scurt", disponibila acum pe site-ul bancii www.raiffeisen.ro.
“ABCdar bancar” este un ghid pe intelesul tuturor al termenilor, produselor si serviciilor bancare, cu aplicatii practice in viata de zi cu zi. “Una dintre responsabilitatile noastre importante, ca bancheri, este sa oferim publicului cat mai multe instrumente si informatii utile pentru o administrare corecta a bugetului personal si al familiei. Programul “ABCdar bancar” este dedicat in primul rand celor aproape 2 milioane de clienti persoane fizice, dar speram sa fie de folos oricarei persoane. Produsele bancare par uneori dificil de inteles, unele sunt mai putin cunoscute, noi credem insa ca sunt niste solutii pentru ca fiecare sa-si poata realiza obiectivele”, a spus Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank. “Asigurarea de viata, pe scurt” are scop orientativ pentru clientii Raiffeisen Bank si prezinta tipurile de asigurari emise impreuna cu unul dintre produsele de credit Raiffeisen Bank, pasii de urmat pentru a obtine o despagubire in cazul in care se produce evenimentul asigurat si detalii despre ce anume despagubeste asigurarea. "Brosura este dedicata clientilor Raiffeisen Bank care au luat un credit sau planuiesc sa contracteze unul, care au un card de credit sau care folosesc facilitatea de descoperire de cont. Scopul ei este sa descrie tipurile de asigurari care pot fi asociate diferitelor produse bancare si evenimentele ce pot fi asigurate, cum ar fi somajul, decesul sau invaliditatea", explica Mihai Rauta, director consumer risk Raiffeisen Bank. Prima brosura din seria "ABCdar bancar", intitulata "Cum sa-ti tii ratele sub control", de asemenea disponibila pe www.raiffeisen.ro, este un ghid pentru gestionarea finantelor personale, continand si instrumente simple de evidenta a bugetului si de analiza a situatiei financiare pentru fiecare dintre noi. De asemenea, explica pe scurt consecintele intarzierii la plata ratelor unui credit, pasii de urmat in relatia cu banca in cazul in care apare o astfel de problema, dar si cateva metode de redresare disponibile clientilor care au probleme de replata. Seria „ABCdar bancar” va continua cu noi materiale de informare legate de alte produse si servicii bancare. Pentru clientii Raiffeisen Bank care au sau estimeaza dificultati de plata a creditelor contractate, banca a deschis o linie telefonica dedicata; acestia pot suna gratuit la numarul 0800 800 555, de luni pana vineri intre orele 9.00 si 17.00, pentru a primi sfaturi personalizate de la consilierii nostri. In plus, clientii pot primi consiliere financiara in oricare dintre agentiile bancii. *** Raiffeisen Bank este o banca universala care ofera o gama completa de produse si servicii persoanelor fizice, IMM-urilor si corporatiilor, prin multiple canale de distributie: unitati bancare (558 în întreaga tara), phone banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking), internet banking (Raiffeisen Online). Banca are peste 1,97 milioane de clienti persoane fizice, aproape 100.000 IMM-uri si peste 6.800 corporatii mari si medii. Raiffeisen Bank a incheiat primul semestru al anului cu un profit net de 52 milioane EUR. La 30 iunie 2009, rata de adecvare a capitalului (potrivit RAS) era de 12,88%. Pentru informatii suplimentare: Corina Vasile, tel. 021/306.16.20, e-mail: corina.vasile@rzb.ro . |
Europa Centrala si de Est" Euromoney, 2008 Europa Centrala si de Est" Global Finance, 2009 |